MENU
Acasă » Articole » Educație, Cultură, Turism și Sport » Casa de Cultură

,,Veşnică amintire celor căzuţi!”

,,Veşnică amintire celor căzuţi!” 

Anii 1939-1945 au fost ani de durere şi lacrimi , tristeţe care a invadat  popoarele  lumii.  60 de milioane de oameni din întreaga lume,   aproape 3 % din populaţia globului, au murit nevinovaţi, în condiţii inumane, oameni care au suferit dureri fizice, dar şi morale contrar voinţei lor. 

Memoria acelei perioade dramatice este întipărită nu doar în paginile de istorie, ci si în soarta multor familii, în inimile buneilor şi străbuneilor noştri, în sclipirile focului veşnic, dar şi în sufletele celor care înţeleg tragedia acelor vremuri. Pentru noi sînt importante nu doar memoria acelor ani, ci si lecţiile dure, scrise cu sînge pe care le-a oferit întregii omeniri cel de-al doilea Război Mondial. 

  • Stimaţin consăteni, permiteţimi să anunţ deschiderea oficială a miningului consacrat aniversării a 73 a  Marii  Victorii  asupra  fascizmului. 

(imnul) 

Ţara noastră a plătit un preţ greu pentru realizarea Victoriei. Sacrificiul, durerea şi efortul au fost enorme. Circa 600 de mii  de moldoveni  au luptat  în acest război.   Peste  70 de mii de soldaţi şi- au dat viaţa pentru eliberarea   Moldovei.  Nu este vorba de o simplă statistică, este  vorba  de  zeci de mii de  suflete ,  destine, planuri de viitor  şi speranţe  înăbuşite  de  negura  războiului. 

  • Cuvînt are preotul paroh protoiereu mitrofor, a bisericii  sf.Averchie, Veaceslav Carai. 

Prezentatorul: 

  • Acum se va da citire listei eroilor ce nu s-au  întors la  vatra  strămoşească  şi au rămas să zacă în pămînturi străine. 

(se citeşte lista sub fonograma Juravli) 

Să-I onorăm pe cei căzuţi cu un minut de reculegere (fonograma clopotul)

Vor trece veacuri, pagini răsfoite, 

Va fi istoria zidită zi de zi... 

Nu vom uita nicicînd de viaţa dăruită 

A voastră, scumpi ostaşi, plecaţi pentru A FI! 

Manifestăm profund respect pentru eroismul buneilor şi a străbuneilor noştri, nu doar pentru cei căzuţi pe cîmpul de luptă, care au  ţinut piept  duşmanului , dar şi pentru cei care au contribuit  la făurirea  Victoriei  comune  în spatele frontului , care au reuşit  să supravieţuiască  în timpul  de restrişte al ocupaţiei fasciste. 

  • Din partea tuturor cetăţenilor mă închin, veteranilor şi văduvelor de veterani de război, care astăzi mai sunt în viaţă. 

  • Cu un ajutor bănesc sunt menţionaţi: 

Din partea Consiliului rational  veteranul de război Gavrilovici Leonid cu suma de 5000 lei. 

Din partea Consiliului local văduvele veteranilor de război Cijicenco Olga, Suclian Lidia, Grigoroi Irina şi Roşca Efimia cu suma de 500 lei.

Ieşiţi ostaşilor din piatră, 

Ieşiţi din bronz şi din granit, 

Şi întorceţi-vă la vatră, 

La visul vostru neîmplinit, 

Să ţineţi căile cîmpiei 

Din nemurire înapoi, 

De acum vă-ncărunţesc copiii... 

Voi nu veniţi de la război. 

  • Cu ocazia aniversării victoriei asupra fascismului şi comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa patriei în continuare urmează un concert festiv. 

  • Tuturor acestor eroi, care dorm somnul  de veci în glia  strămoşească,  aprindem  în suflete candela recunoştinţei  pentru eroii neamului nostru, care nu au apucat  ziua victoriei  şi îşi odihnesc osemnitele în glia străbună, în pămînturi străine sau în adîncul apelor, unii fără morminte şi cruci la căpătîi. 

  • În semn de omagiu eroilor căzuţi pentru apărarea patriei, vă  invităm  la depunerea de flori, la monumental  Eroilor căzuţi  pentru Patrie. 

     

     

     

  •  


Dacă v-a plăcut postarea, apreciaţi-ne cu un Like!


Categorie: Casa de Cultură | Adăugat de: mchilian (16.05.2018)
Vizualizări: 522 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar

uCoz